20
GRAPHIC DESIGN – momente cheie în secolul XX
21
Camil Mih
ă
escu
pictorul animalier
René Princeteau. Continuând studiile cu Bonnat şi Cormon, îl
întâlneşte în atelierul acestuia pe Van Gogh. În 1885-1887 se mută din atelierul său,
care era în apropiere de cel al lui Degas, în Monmartre pe strada Caulaincourt.
Începe să frecventeze Moulin Rouge şi Moulin de la Galette, iar la cabaretul Mirliton
organizează una dintre primele sale expoziţii. Între anii 1889 şi 1894 are o perioadă
extrem de creativă surprinzând în lucrările sale viaţa de noapte din Monmartre
într-un stil propriu, original. În 1891 are loc o turnură importantă în cariera sa odată
cu comanda pe care o primeşte din partea lui Zidler, de a crea un nou afiş pentru
Moulin Rouge care să-l înlocuiască pe cel a lui Cheret. În acelaşi timp, îl întâlneşte pe
Bonnard care îl introduce în tipografia lui Ancourt. Aici studiază tehnica litografică,
cu tatăl acestuia, tehnică pe care o deprinde şi stăpâneşte într-un timp scurt. În
această perioadă realizează numeroase afişe de teatru, spectacole şi circ, însă,
totodată, în calitate de client al bordelurilor, ne lasă numeroase litografii şi desene,
adevărate documente de epocă ale acelei lumi. Personalităţi ale artei muzicale şi
de divertisment sunt, deseori, subiectele afişelor sale:
Yvette Guilbert, Aristide Bruant,
Jane Avril, Claudieux
etc. Cariera sa cunoaşte numeroase momente importante prin
expoziţii la:
Libre Esthétique
din Brussels
, Royal Aquarium
la Londra,
Salonul celor 100
,
mişcarea
Revue Blanche
etc. Devine prieten cu Nathanson şi creează un afiş pentru
el în care apărea soţia lui Misa. Puţin mai târziu publică primul album de litografii
„Elle” la galeria
La Plume
. În 1900 creează o serie de ilustraţii pentru
Istoria Naturală
a lui Jules Renard. Din păcate, va fi internat în spitalul Dr. Sémelaigne, în urma unor
atacuri de delirum-tremens. În această perioadă realizează două albume cu imagini
de circ şi creează ultimul său poster, al 31-lea, numit
La Gitane,
înfăţişând-o pe actriţa
Marthe Mellot. În 1900 este membru al juriului categoria afiş, în cadrul Expoziţiei
Universale. În 1901 pictează ultima sa mare pânză
„L’Amiral Viaud”
, iar pe data de 9
septembrie moare la vârsta de 37 de ani.
Opera lui Toulouse Lautrec se confundă pe de o parte cu destinul său,
puternic influenţat de aspectul fizic infirm, iar pe de altă parte destinul vieţii îi va
modela opera.Rezultatul modului de viaţă pe care îl duce,în mijlocul lumii cabaretelor
şi bordelurilor, generează în creaţiile artistului imagini care transmit un sentiment de
neobişnuit, vulgaritate, ori ironie acidă. Din cauza infirmităţii, Lautrec este obsedat
de mişcare, fie că este vorba de caii tatălui său, fie de dansatoarele de cabaret.
Astfel, el surprinde în multe din lucrările sale mişcarea, însă momentul reprezentat
este unul cel puţin ciudat, daca nu chiar grotesc uneori. Având multe caracteristici
şi tematici comune cu Degas, se separă, totuşi, de acesta prin semnalmente uşor
caricaturale, printr-un desen mai incisiv şi un colorit mai acid. Totuşi de la Degas
descoperă atracţia pentru insolit, indiferenţa faţă de peisaj, importanţa liniei şi multe
altele. Ca tehnică excelează atât în domeniul desenelor şi litografiilor publicitare cât
şi în zonele clasice ale picturii.
Afişele sale se deosebesc de cele ale lui Cheret prin esenţializarea
subiectului. Vibraţiile cromatice din afişele precursorului său dispar pentru a face
loc tentelor plate, contururilor negre care limitează şi evidenţiază formele mai bine.
Armoniile cromatice se transformă deseori în contraste puternice, complementare
chiar –
May Belfort, La Goulue
. Parte din afişele sale introduc o anumită profunzime
perspectivică prin stabilirea mai multor planuri de adâncime –
La Goulue, Aristide
Bruant
–, pe când altele prezintă forme/personaje aproape plane, care au ceva din
designul logotipurilor de străzi. Contrastele puternice, roşu/verde, oranj/albastru,
roşu/negru, galben/negru vin deseori în susţinerea impactului vizual al afişelor
sale, subliniat în anumite cazuri şi de dinamica mişcării. Pentru a mări puterea de
persuasiune a afişelor sale, Lautrec generează prin expresivitatea formelor, mesaje
caricaturale sau ironice.
Pierre Bonnard
este un nume important în istoria artelor dar şi în
istoria afişului publicitar. Născut în Fontenay-aux-Roses în 1867, va trăi o copilărie
liniştită şi fericită datorită suportului financiar pe care i-l oferea tatăl său, diplomat
în Ministerul de Război. Ca şi în alte cazuri, Bonnard a fost îndrumat de tatăl său să
studieze dreptul şi nu arta plastică, din care nu se putea trăi aşa de bine. Astfel, el
termină Facultate de Drept şi chiar începe stagiul obligatoriu pentru această meserie.
Concomitent cu studiile principale, el urmează şi cursuri de desen şi pictură. Nu
urmează cursurile niciunei Academii de artă, de aceea uneori poate fi considerat un
pictor solitar, desprins de realitatea vremii. Caracteristică în acest sens este chiar
filozofia personală, exprimată în următoarea frază: „
Nu aparţin niciunei şcoli, eu caut
doar să fac ceva personal
”. Întâlnirea în 1891, cu Toulouse-Lautrec, este de bun augur,
Bonnard începând să expună, graţie noului său prieten, la Salonul Independenţilor.
Participă, pentru prima dată, la o expoziţie în Galeria Durand-Ruel
25
. În prima parte a
activităţii sale locuieşte la Paris, iar după 1910 pleacă în sudul Franţei. Face parte din
grupul Les Nabis
26
, fiind bun prieten cu Edouard Vouillard şi Maurice Denis.Temele
predilecte ale artistului erau (auto)portretul, peisajul, natura statică, şi în special
interioarele sau grădinile casei populate cu prieteni. În 1938 Institutul de Artă din
Chicago realizează o mare retrospectivă a sa şi a colegului său Vouillard. Bonnard
reuşeşte să termine ultima lucrare cu o săptămână înainte de a muri în 1947, pe data
de 23 ianuarie la Cannet.
Personalitatea lui Bonnard nu este legată numai de pictura de şevalet. El
este interesat de multe alte domenii de diseminare a artei sale: panouri/paravane
decorative, vitralii, ceramică şi chiar proiecte de mobilier. Dar, cel mai important
pentru studiul nostru, este faptul că e primul dintre nabişti care se interesează de
afiş. Prima sa lucrare, şi deci primul său aport în domeniul designului grafic este afişul
France-Champagne, care apare pe străzile Parisului în martie 1891. În 1914 ultimul
25 Paul Durand-Ruel (1831-1922) a fost primul comerciant de artă modernă, asociat întotdeauna
curentului Impresionist. Este primul galerist care îşi susţine material artiştii preferaţi şi chiar le
organizează expoziţii personale.
26 Grup de artişti francezi, fondat în 1888 sub influenţa operei lui Gaugain. Printre cei mai de seamă
nabişti se numără: Vouillard, Maurice Denis, Serusier, Maillor etc. Filozofia lor combină doctrina lui
Gaugain privind expresivitatea coloristică cu idei împrumutate din simbolism.
