Cuvinte despre frumosul spiralei

Cu o preocupare ardentă și continuitate de exprimare tot mai coerentă a opțiunilor stilistice și plastice legate de tema spiralei, expoziția de față reconfigurează, pe un registru ascendent, frământările și idealurile propuse cu mai bine de 10 ani în urmă și materializate gradual în manifestări distincte, începând încă din anul 2009 cu reluarea lor în următorii ani, respectiv 2011, 2017, 2018, 2019, 2021.

Discursul vizual artistic ce pornește de la semnul definitoriu ori simbolul regăsit în marile culturi europene, și nu numai, respectiv cel al spiralei și al cochiliei, se întâlnește încă din zorii civilizației, traversând arealul artei universale din comunitățile arhaice, primitive, asemeni celor ce au existat în aria Paleoliticului sau în cea a făuritorilor culturii Cucuteni, ajungând în Evul Mediu și în Renaștere, chiar și în secolele moderne, să devină temă frecvent existentă în creațiile artiștilor. Menționăm Turnul Babel – Bruegel, desenele după natură a lui Leonardo, Cerul înstelat – Van Gogh, scările – Art Nouveau, Mișcarea unei motociclete – Giacomo Balla, Monumentul Internaționalei a III – Tatlin, Nudul coborând scara – Marcel Duchamp, Spiral Jetty – Robert Smithson sau Sand works – Jim Denevan; punctând faptul că acest semn a fost prelucrat în mai multe arii artistice – artele plastice (desen, culoare) cât și în arhitectură.

În viziunea artistului spirala reprezintă o dimensiune a frumosului, tot el afirma următoarele: această temă e prezentă în universul vieții noastre atât ca graf/semn al unei omniprezențe, cât și ca diagramă al unui principiu creșterii/devenirii în lumea viului. Spirala nu e doar un morfen în care formele naturii se coagulează în structurile ei biologice, ci este chiar principiul generator al ritmurilor de dezvoltare.

Înzestrat cu sensibilitate și rafinament, artistul Camil Mihăescu este înclinat deopotrivă spre aria teoretică și spre cea vizual plastică a căutărilor arhetipale legate de tema deja amintită pe care o transpune în lucrări grăitoare, atât în redarea bidimensionalității, cât și în cea a tridimensionalității. În acest ultim sens, reținem că o serie mică de imagini tributare modului de reprezentare ce se află la frontiera dintre tradițional și digital, care de altfel este preponderent în expoziție ca modalitate plastică de expresie, dau dovada apropierii de sculptură prin segmentările cochiliilor.

Legat de volumetrie, este demn de reținut faptul că autorul, din călătoriile sale, revine în atelier cu o colecție de melci marini pe care nu doar îi analizează, studiază, desenează sau fotografiază, ci îi și fragmentează și îi colorează cu pigment de bronz sau aur, transformându-i în obiect artistic.

O serie de elemente asemeni simetriei, asimetriei, ritmului, ordinii, mișcării, creșterii, descreșterii, rotirii, apropierii, depărtării se regăsesc rând pe rând în lucrările proiectate într-o cromatică contrastantă, sobră, concisă.

Albul, negrul și galbenul auriu, în raporturi armonioase, se etalează cu dinamism și gravitate în interiorul structurilor geometrice arhetipale asemeni pătratului, dreptunghiului, cercului, dar și al celor cu caracter sacru precum crucea sau rombul, ce ordonează și compun suprafețele plane de proporții regulate ale suporturilor impuse de autor.

Cele două nonculori, albul și negrul, folosite în mai toate lucrările sale, vin să exprime acea alternanță a vieții și a morții, a luminii și a umbrei, a succesiunii anotimpurilor, a trecerii timpului și, implicit, a vârstelor umane, a cosmosului și a individului, a bucuriei și a tristeții a tot ceea ce de fapt ne înconjoară și devine mărturie a trecerii noastre prin aceste locuri.

Asemenea unui iconar înzestrat cu răbdare și har, autorul își făurește cu migală ductul luminos al liniilor în culoarea cerească a galbenului, culoare ce ne amintește de lumina și chipul celui Nevăzut.

În dialogul purtat cu puțin timp înainte, Camil Mihăescu mi-a destăinuit că tatăl său, pictorul Ion Mihăescu, în ultima parte a creației sale a poposit îndelung în spațiul sacru al icoanelor pe care le-a pictat și de care s-a simțit atras. Acordurile blânde ale culorilor pastelate,  dar și puritatea luminii nimburilor și a fondurilor, așa cum sunt ele cunoscute în limbajul strict iconografic l-au apropiat și pe artist de acest univers spiritual. Foițele de aur, așa cum simplu sunt denumite acele pătrate care completează spațiul interior al aureolelor sfinților au devenit elemente sine qua non în articularea componistică a lucrărilor realizate în ultimii ani.

Motivul spiralei, motiv deja menționat, pare să fie mult mai vechi în mentalul și imaginația artistului care mi-a mărturisit că, încă din copilărie, urmărea cu meticulozitate mersul molcom al melcilor din grădină, precum și structura fascinantă a cochiliei cu care ei erau înzestrați. Altfel spus, acest prim pas al observației și al memoriei va dăinui peste timp, până în anii de maturitate, redevenind un laitmotiv regândit și reformulat în exerciții și studii efervescente de formă, linie și culoare.

Ca o dominantă a creației sale, linia mișcătoare, curgătoare, zglobie ori efervescentă este ceea ce învăluie cu rapiditate de ritm circular, spiralat, atât de dragă artistului, definind tema sa fundamentală, cochilia, aidoma unui portret ce ne privește de peste timp și în timp cu acuitate și profunzime.

Devenită confirmare creativă și testament a lui Camil Mihăescu, spirala se identifică cu propria sa personalitate, cu propriul său crez creator, ridicându-se spre înălțimi spirituale, transcendente.

Această temă este o adevărată revelație ce poate fi descifrată printr-o dublă conotație: cea de desfacere, divizare, perspectivă și cea în care adevăratul creator este însuși Dumnezeu.

Privite în ansamblul lor, aceste lucrări, adevărate studii și, implicit, opere de artă sunt doar punctele de plecare în grațioasa și dinamica armătură a liniilor ce construiesc compoziții plastice în care ritmuri dinamice ne aduc aminte de valurile mării, de spații universale, celeste și abisale ori de undele delicate al sunetului harpei ce ne îndeamnă la pace spirituală și contemplare a frumosului etern al naturii și al artei.

                                                                                                             14 mai 2021, Prof. univ. dr. Marcel Ghe. Muntean