8
9
oficiale puternice, era greu de crezut că şi-ar fi putut alege o temă după
propria dorinţa. De asemenea, deşi artista era atrasă de desen – ca de
altfel şi maestrul său, profesorul Vasile Kazar –, acest limbaj era considerat
ca un element pregătitor al unor opere definitive, ce urmau să fie realizate
apoi în gravură.
Pentru început, lucrările sale sunt mai narative, ca urmare a
influenţei din academia de artă şi a anilor de studiu petrecuţi în acest
sistem educaţional, în care a fost orientată şi spre ilustraţie de carte (ca
de exemplu, la sfârşitul studenţiei, când realizează ilustraţii la
Pădurea
spânzuraţilor
de Liviu Rebreanu).
Treptat însă, în anii următori studiului, Lidia Ciolac se va îndrepta
spre desen, pe care-l practică în paralel cu gravura şi, în general, va alege
calea unei mai mari libertăţi plastice. În 1967 realizase mai multe astfel de
desene în tuş, pe care le-a prezentat public la expoziţia regională a acelui
an, toate având ca temă stări interioare ce puteau fi transpuse în exterior
sub forma unor structuri deschise sau a unor construcţii spaţiale evoluând
dintr-un nucleu unic (
Frământare, Clocotul
). Deşi temele rămân ilustrative,
cel puţin după titlurile pe care le poartă apoi lucrările, artistei îi place să
pornească direct de la forma plastică, singura care contează, în viziunea
ei, în economia operei.
Stilul său astfel constituit se bucură de apreciere şi primele expoziţii
personale sunt la Vicenza şi la Torino (1971), apoi la Vulpera (1973), în
Elveţia. În aceste expoziţii, ea a prezentat mai ales desene, mult mai libere
din punct de vedere al expresiei plastice.
În prima expoziţie personală deschisă la Timişoara, în 1972, artista
a expus gravuri în care temele figurative de inspiraţie realistă (
Semănătorul,
Ioana d’Arc
) sunt mai puţine şi oarecum diminuate în amploare faţă de
temele din imaginaţie sau cu ecouri culturale (
Meduză, Himeră, Viziune
),
culminând cu motive preluate dintr-un micro-univers organic (
Neuronii,
Materie cenuşie
). Viziunea artistei asupra lumii înconjurătoare nu este
cu adevărat realistă nici în gravura
Semănătorul
, în care figura ţăranului
aruncând seminţele este realizată mai degrabă într-o manieră simbolist-
fantastică, nefiresc alungită, transfigurată parcă de gestul larg al mâinii.
Legendara eroină Ioana d’Arc apare ca o întrupare dintr-un contur
neclar alb, cu o granulaţie care îi sporeşte picturalitatea, profilată pe un
fundal întunecat. Această apariţie, de-a dreptul spectrală, îşi păstrează
misterul, nedezvăluindu-se privitorului decât ca o umbră întrezărită din
timpurile îndepărtate ale istoriei. Acelaşi lucru s-ar putea observa şi despre
modul în care artista reprezintă personajele alegorice sau vag culturale, care
deschid larg calea imaginaţiei spre o reprezentare de tip oniric şi fantastic,
cu unele accente preluate din bagajul cultural adus de suprarealism.
acea perioadă ca o artistă pricepută, stăpânind tehnicile şi alternându-le,
utilizându-le ca pe adevărate limbaje vizuale. În atelier primeau adesea
teme istorice, dar şi literare, acestea din urmă materializându-se sub
forma ilustraţiilor de carte.
Tehnicile gravurii erau predate exemplar de Simion Iuca, profesorul
care a format nenumărate generaţii de artişti, dar şi în acest domeniu Lidia
Ciolac începe să experimenteze pe cont propriu, utilizând un procedeu mai
rar folosit, şi anume desenarea pe placa de metal, cu peniţă şi tuş litografic,
trecând apoi la imprimarea desenului astfel transpus în gravură.
Combinarea unor tehnici diferite, care se opun una alteia
(rigiditatea gravurii în metal, contrazisă de libertatea mare a desenului,
care-şi păstrează spontaneitate) au condus-o pe artistă, în scurt timp,
la un limbaj plastic propriu, distinct de cel al colegilor şi colegelor sale,
între care să le amintim pe Victoria Solomon, Mala Bedivan, dar mai ales
Hildegard Fackner-Kremper, fostă colegă încă de la Şcoala medie de artă
din Timişoara.
Lucrarea de diplomă a constat într-un triptic pe tema vieţii ţăranilor
şi a fost realizată în gravură, astfel că ea îşi primeşte diploma în grafică de
şevalet şi ilustraţie de carte. În alegerea temei, dar şi a tehnicii, sesizăm
sistemul de dirijare a studenţilor de către comisiile de specialitate din
Institutul de Arte Plastice. Cum Lidia Ciolac şi-a încheiat studiile în 1958,
într-o perioadă de presiune ideologică în domeniul culturii şi a unei arte
Meditaţie,
1979
laviu, peniţă, 65/85 cm
Fără titlu,
1979
desen peniţă, 70/100 cm
Generaţii,
1978
laviu, peniţă, 70/90 cm
Contradicţie,
1979
laviu, peniţă, 65/85 cm
