96
97
sale. Această plantă comună, întâlnită în
zonele înalte şi umede, este un model pentru
felul în care el se dedică studiului, încercând un
echilibru între partea de receptare ştiinţifică şi
partea artistică, care aduce o interpretarea a
datelor, oferind concluzia sa proprie.
Din mapele cu plante şi frunze, un loc special
îl ocupă
frunza
şi
mugurele de viţă,
dar mai
ales
frunza de podbal,
pe care artistul o vede
ca pe un posibil loc de adăpost pentru păsări.
Impresionat de frunza de mari dimensiuni, pe
care a desenat-o până i-a învăţat toate detaliile
şi, pornind de la acest motiv, el i-a prelucrat
forma până a ajuns la un obiect de mari
dimensiuni. Această frunză, din care păstrează
doar nervurile puternice, va deveni o structură-
suport pentru lucrarea sa, intitulată în mod
enigmatic,
Tussilago farfara,
desemnând chiar
denumirea ei ştiinţifică. Lucrarea, expusă la
„Studiul 2”, în 1981, la Timişoara, a marcat
ultima apariţie în public a lui Bertalan, până
la emigrarea sa în Germania. Această lucrare
încheie un ciclu de creaţie şi deschide calea
altuia, un ciclu dedicat cercetărilor naturii,
identificate tot mai mult şi mai intens cu
propria biografie.
Ocupând un spaţiu mare, de peste 2 m, la
Galeria Bastion, lucrarea a fost, de fapt,
o instalaţie din nuiele, cu ajutorul cărora
artistul refăcea sugestiv structura de nervuri a
frunzei de podbal. Sub această construcţie, ca
o „cupolă” vegetală, se aflau nişte suporturi
albe din lemn, alcătuite din trei plăci relativ
mari şi mai multe segmente lungi şi înguste,
ca nişte elemente de legătură, prinse de
structura vegetală prin şnururi negre. În
interiorul acestei structuri se aflau două
obiecte sub formă de „cărţi”, fabricate de
artist, îndeplinind o funcţie simbolică. Central,
pe unul din panourile mari, era transpus un
desen în
grisaille
cu figura tatălui său, făcând
parte din acea serie de „măşti funerare”, pe
care le realizase anterior, în nenumărate studii
pregătitoare. Lucrarea era dedicată tatălui
său Iobi, decedat cu un an înainte, dar acest
caracter personal a fost mascat în ansamblul
instalaţiei, rămânând intim ascuns în obiect.
Într-o serie de desene pregătitoare, datând
din acea perioadă, se poate urmări demersul
artistic şi modul în care el a asociat această
mare structură vegetală lemnoasă (care nu
mai avea supleţea unei frunze, ci părea mai
apropiată, ca formă, de rădăcini şi de liane) cu
nişte cuiburi depăsări, indicândastfel oposibilă
asociaţie de idei, prin care acea structură
apărea ca un spaţiu natural de protecţie, care
poate oferi un posibil „locaş”, poate deveni
un „cuib”. Poate, în imaginaţia sa, acesta era
locul, încărcat simbolic cu frumuseţea naturii
şi rezervat de el spiritului tatălui său.
Cea de-a doua lucrare expusă cu acea ocazie,
intitulată vag
Bolţi de aducere aminte,
era un
obiect înalt şi îngust, din şipci de lemn frânte,
înfipte într‑un suport şi întărite cu ghips. Lu-
crarea trimite, într-adevăr, la nişte bolţi abia
sugerate, lăsate neterminate, care, asemenea
unui cuib de pasăre, abia încropit, ar putea
să devină un „cuib” al „aducerilor aminte”,
al gândurilor risipite şi al amintirilor. Aceas-
tă cheie de lectură ni s-a oferit datorită des-
coperirii unui alt desen al artistului în care,
alături de o pasăre mică, aşezată la clocit, se
află schiţată o structură uşoară, neterminată
a unor crengi aduse special pentru construcţia
cuibului, asemănătoare cu structura din
Bolţi
de aducere aminte
.
Aceste lucrări au figurat în expoziţie, aşa cum
am mai arătat, apărând în catalog doar notate
cu titlul şi datele tehnice, fără niciun text înso-
ţitor al artistului, deşi se ştie că el, de regulă,
dorea să explice în scris conţinutul ideatic al
creaţiilor sale sau să rediscute deschis concep-
tele sale artistice.
Tussilago farfara
apare foto-
grafiată în timpul procesului de elaborare, în
propria sa grădină, unde legătura cu spaţiul
natural o face să trăiască şi mai intens. Astfel,
cele două lucrări, rezultat al anilor de cercetări
asupra naturii, reprezintă două sinteze exem-
plare ale acelui moment, de altfel crucial în
existenţa artistului. Avem convingerea că ele
reprezentau mult mai mult decât nişte simple
lucrări plastice cu o miză expoziţională oare-
care, fiind, în fapt, încărcate de emotivitatea
proprie, condensată în aceste forme vizuale.
condiţia umană.
Altă mapă este dedicată desenelor pe tema
copacului
în general, considerat de către artist
o entitate mare,
capabilă de o spiritualitate
transferabilă şi asupra omului. Lucrările
mai vechi ale artistului surprindeau, prin
intermediul fotografiei, ritmurile fractale ale
crengilor, ulterior, el a revenit asupra copacului
în studiile asupra stejarului, vizitat în Parcul
Dendrologic de la Bazoş şi, de nenumărate ori,
asupra caisului din grădina proprie.
Studiile asupra
caisului din faţa casei
au variat
de la desene descriptive, la analize structurale
şi la studii de
reţele de linii,
aşa cum am
arăta anterior, iar textele notate peste aceste
desene sau pe marginea lor aduc lămuriri,
într-o oarecare măsură, asupra asocierilor
vizuale făcute în procesul creaţiei („Corpuri
geometrice, ansambluexistenţial, forţeelastice
în echilibru dinamic, deschiderea proiectelor
fixe – crengi”, pe desenul din martie 1977).
Trestia
este o altă plantă care-l inspiră, mai
ales că o întâlneşte des, pe malul apelor, prin
locurile sale de plimbare. Cu puţine excepţii,
artistul se opreşte asupra unei singure plante,
de obicei priveşte şi analizează o mulţime de
tulpini care unduiesc în bătaia vântului. În
desenele lui (seria din martie 1977), de cele
mai multe ori, el ţine cont de efectele produse
de mediu asupra trestiilor, urmărind un proces
al evoluţiei sau al mişcării, cercetând cauzele
care o produc. Desenele par să se înscrie în
studiile despre fractalitatea lumii vegetale.
Dar nu numai plantele apropiate de om sau
utile îl captivează prin varietatea lor de forme,
ci şi plantele simple, banale, întâlnite în spaţiile
libere din natură sau în cele cultivate de om;
dintre acestea amintim:
salvia, floarea de
morcov, menta, muşeţelul
,
floarea de nalbă,
laptele-câinelui, podbalul
. Multe dintre aceste
plante, având denumirea ştiinţifică notată pe
desen, sunt metamorfozate în „eroi” ai unui
univers închis, supradimensionat şi umanizat.
Notaţiile de pe marginea desenelor – în
română, maghiară sau în germană, uneori
în toate cele trei limbi pe aceeaşi coală,
personifică aceste plante, privite ca nişte fiinţe
capabile să conştientizeze mediul în care
trăiesc şi să participe activ la transformarea
lui. Devenită „celebră” în repertoriul său
vegetal, de interes pentru cercetările lui
vizuale,
Euphorbia amygdaloides
sau
laptele-
câinelui
este analizată în cele mai mici detalii,
iar desenul serveşte înţelegerii sistemului ei de
„funcţionare”, de adaptare la mediu, artistul,
rezumând schematic, pe margine, constatările
Studiu de plante,
aproximativ
1980
